Cu cât mai grea e lupta, cu-atâta biruința
În sfânta dimineață mai drag se va ivi...
Cu cât de-usturătoare e astăzi suferința,
Cu-atâta izbăvirea mai dulce-o vei simți...

Cu cât mai lungă-i noaptea fără sclipiri de lună
Și cerul fără stele cu cât de-ntunecos,
Iubiții zori de ziuă cu-atât mai scump răsună...
Cu-atâta răsăritul se-arată mai frumos...

Cu cât mai rece-i iarna, cu cât mai viforoasă,
Cu corbi, solii de spaimă, ce croncăne în zbor,
Cu-atât peste omături e floarea mai gingașă...
Și fluturele-aleargă deasupra-i mai ușor...

Cu cât arșița arde pământul și îl crapă,
Iar tu privești în lacrimi, departe, pe ogor,
Cu-atât vei înțelege ce-nseamn-un strop de apă...
Cu-atât vei fi, iubite, de tot mulțumitor...

Cu cât mai aspră-i boala... și parcă te usucă,
Cu-atât vei înțelege ce-nseamnă ”sănătos”...
Râvnita vindecare când Domnu-o să-ți aducă,
Ai fi de daru-acesta cu-atât mai bucuros...

Cu cât mai greu suspinul și lacrima fierbinte,
Cu-atât visezi la clipa când lacrimile pier...
Cu-atât mai mare-i dorul de lucrurile sfinte...
Cu-atât ești mai aproape cu inima de cer...


Fără-ncercări cununa n-ar fi strălucitoare...
Și-n ziua-ncununării n-ai ști s-o prețuiești... !
Azi nu-nțelegi ființa de ce atât te doare,
Dar vine ziua rostul durerii să-l găsești... !

O... Și ce veșnicie cu Tatăl tău te-așteaptă... –
Nu pot cuprinde-n graiuri nepieritorul har...
Când Dumnezeu sculptează, durerea este dreaptă
Și nicio suferință pe lume în zadar... !

Amin.